01:27
Vineri
12 martie 2010
Bucuresti
MIN -1°C
MAX 2°C
Cauta
Reţeta de suflet
Victor Stroe | Jurnalul Naţional
Într-o seară de ianuarie, la Bran, după ce emoţiile competiţiei gastronomice se stinseseră, am descoperit un excelent partener de dialog în Ioan Cornea, ţăranul-vânător din Beclean de Olt.
de Simona Lazar
4/02/2010
 
2761 vizite
Despre pasiunea lui de o viaţă îmi mărturisea:

"Se spune că din om faci vânător, dar din vânător nu mai faci om niciodată...". În lumea profană, spune el, "este greu de înţeles ce se întâmplă într-o grupă de vânătoare: este pasiune, este plăcerea de a înota în zăpadă, pasiunea de a ieşi în aer liber, de a vedea un animal alergând. Dacă se împuşcă, bine, dacă nu, iar bine...". Dar o mare bucurie rămân masa vânătorească de la deschiderea sezonului de vânătoare, ca şi balul de la sfârşitul sezonului. Orice s-ar crede, mesele vânătoreşti nu sunt numai cu bucate din vânat. Deşi am aflat o reţetă "faină" de cârnaţi de mistreţ pe care promit să v-o "împrumut" şi dvs.! Până atunci însă rămân la cealaltă pasiune a domniei sale, creşterea animalelor - are nu mai puţin de 25 de porci în gospodăria sa din Beclean - şi la pregătirea bucatelor din carne de porc. Şi tot de la Ioan Cornea citire vă dau mai jos reţetea de jambon ca la Beclean. "Jambonul - pulpa din spate - se dezosează, se feliază în două, trei sau patru bucăţi longitudinale, se condimentează (după posibilităţi, pentru că se pot face mai multe condimentări în funcţie de gusturile fiecăruia) cu sare, piper, usturoi şi cuişoare. Apoi bucăţile de carne se leagă cu aţă şi se pun la fiert, ţinând cont de mărimea lui. Dacă este mare, acesta va sta la fiert între trei şi patru ore. Când este gata se scoate din oală, se taie aţa şi se condimentează pe exterior cu verdeaţă şi boia de ardei. Cine doreşte îl poate ţine la afumat mai mult timp, pentru că fumul este un bun conservant. Dar acum la noi nu prea se mai foloseşte această metodă.

Îl dăm foarte puţin la fum, iar ce nu se mănâncă pe moment se poate congela."

Masa de lăsat de sec
Veneţianul spune: "Carni vale!", adică: "Gata cu carnea!" De aici, numele carnavalului. Momentul în care, în februarie, se lasă sec de carne. Iar ultima masă "cu de toate" devine o sărbătoare. Nu vă vom vorbi însă în acest număr despre carnavalul de la Veneţia. Ci pur şi simplu despre lăsatul de sec la români. Asta în partea a doua a publicaţiei, pentru că, în deschidere, ne mai permitem încă vreo câteva reţete cu carne. Să spunem că reportajele despre festivalul de tăierea porcului de la Bran este... masa noastră de lăsat de sec.

 
ACUM IN JURNALUL.RO

La 29 ianuarie 2009, un necunoscut înarmat lua viaţa a doi braşoveni şi rănea grav un al treilea, în încercarea de a jefui o casă de schimb valutar. Acum, la mai bine de un an de la jaful armat din Braşov, familiile victimelor au încetat să mai spere că adevărul va ieşi la iveală. Numele atacatorului a fost întâi Serghei Gorbunov, apoi Serghei Gribenco. Probele sunt "subţiri", iar anchetatorii nu se încumetă să meargă în instanţă cu un nou "dosar al farmacistelor".

miscarearezistenta.jpg Pentru că ne urâm între noi. Ardeleni vs bucureşteni, olteni vs mol­doveni, posesori de Logan vs posesori de BMW, admiratori ai lui Mircea Badea vs critici ai lui Mircea Badea, dinamovişti vs stelişti, corporatişti vs antreprenori, cumpărători vs dezvoltatori imobiliari etc. etc....

banner_446x120-copy.jpg

După ce împarte banii pentru pensii, salarii şi plata datoriilor, statul dă ce mai rămâne pentru autostrăzi şi drumuri. Adică mai nimic. Dacă s-ar screme, cu banii pe care îi dă, abia ies pe hârtie 100 de kilometri amărâţi de autostradă.

Colecţia "Cele mai frumoase poveşti" continuă. Luni, 15 martie, va apărea cel de-al şaptelea volum al colecţiei: "Prinţul fericit. Poveşti clasice". Timp de şase săptămâni veţi avea ocazia să vă completaţi minunata colecţie pentru copii. Timp de şase săptămâni veţi avea ocazia să vă completaţi minunata colecţie pentru copii. Fiecare carte va fi însoţită de un cd pe care veţi regăsi dramatizări şi ale altor poveşti. Un cadou perfect pentru copii, dar şi pentru oamenii mari cu suflet de copil.

schipunctro.gif

header1_copy.jpg

300x250.jpg

thumb_588_x_378_5529-112962-0finbasecopy.jpg

vremea
ACUM
in Bucuresti - Baneasa
-1°C
Cer acoperit
752 mmHg
Vant
0 km/h -

Prognoza Meteo
Vineri
-1  2
Pres.
Sambata
-1  4
Pres.



cristina-dinu_600x800px_2-tel_2-460x613.jpg

banner.gif

banner-shop.gif

moftul.jpg
macheta-lacul-lebedelor-160x220.jpgstraini_in_noapte.jpgt_ghe.jpgmacheta-florin-piersic-160x220px.jpgdivortul_de_aur.jpg

folk-maraton.jpg20100401_proconsuljp

folkblog

logo-teacup-160x70.gif
logo_eteatru_1.jpg

Back to Top ^
© Toate drepturile rezervate Jurnalul National 2009
Tehnologie RUN
Vizual Impact
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP